contact@sibiuballet.ro +40 269 229 627
Logo Teatrul de Balet Sibiu
Comment are off

Locatie ultracentrala pentru vanzarea biletelor Teatrului de Balet Sibiu

Piata Mare a Municipiului Sibiu, kilometrul zero al tuturor evenimentelor culturale din oras si una dintre principalele atractii turistice, devine casa si pentru Teatrul de Balet Sibiu. Luni, 5 octombrie 2015, Teatrul de Balet Sibiu deschide primul punct de vanzare de bilete situat în Centrul Istoric al orasului. Noua casa de bilete a TBS va fi amenajata in incinta Centrului de Informare Turistica, din cadrul Primariei Municipiului Sibiu.

«Timp de 22 de luni, cat vor dura lucrarile de amenjare a noului sediu al Teatrului de Balet Sibiu si Casei de Cultura a Muncipiului Sibiu, sediul administrativ se va muta provizoriu pe Bulevardul Victoriei, nr. 39. Pentru publicul nostru, insa, vom deschide un punct de vanzare bilete situat in centrul orasului. Suntem convinsi ca toti iubitorii dansului vor primi cu bucurie vestea deschiderii in Centrul Istoric, a unui punct de vanzare bilete pentru spectacolele Teatrului de Balet Sibiu.» Ovidiu Dragoman, director TBS

Punctul de vanzare bilete TBS, situat in Centrul de Informare Turistica din incinta Primariei Municipiului Sibiu, va functiona de luni pana vineri, dupa urmatorul program: luni – joi in intervalul orar 9:00 – 16:00, vineri in intervalul orar 9:00 – 13:30. Biletele pentru toate spectacolele TBS vor putea fi cumparate si in seara spectacolelor, de la intrarea in sala de spectacol, in limita locurilor ramase disponibile.

FullSizeRenderBilete online, la aceleasi preturi ca in agentie

Biletele pentru toate spectacolele TBS pot fi cumparate si online, prin siteul www.bilet.ro, la aceleasi preturi ca in agentia de bilete TBS: 10 lei – pretul unui bilet intreg, respectiv 5 lei – pretul unui bilet redus pentru elevi, studenti si pensionari. Teatrul de Balet Sibiu nu percepe niciun comision pentru vanzarea online a biletelor.

Rezervari bilete pe siteul oficial al teatrului

Teatrul de Balet Sibiu este prima institutie de profil din tara si singura din Sibiu ce permite rezervarea online a biletelor pentru spectacole. Rezervarile online vor fi pastrate in sistem pentru 48 de ore din momentul efectuarii rezervarii. Biletele rezervate online si necumparate in acest interval de timp vor fi repuse, in mod automat, in vanzare. Rezervarile online pot fi facute pe siteul oficial al TBS: www.sibiuballet.ro/bilete. Biletele pot fi rezervate si telefonic, tot pentru 48 de ore, la numarul de telefon 0269 22 96 27.