contact@sibiuballet.ro +40 269 229 627
Logo Teatrul de Balet Sibiu
Comment are off

Serie de patru spectacole cu casa închisă la Teatrul de Balet Sibiu

sold_out„Anna Karenina”, primul spectacol de balet prezentat de Teatrul de Balet Sibiu în luna februarie, s-a dansat vineri, 10 februarie 2017, cu casa închisă. Seria spectacolelor deja vândute integral continuă cu trei gale de balet, care se vor dansa vineri, 24 februarie 2017, de la ora 19:00, la Sala Thalia, și miercuri, 1 martie 2017, de la ora 12:15 și de la ora 13:45 – matineu de balet pentru elevii Colegiului Național „Samuel von Brukenthal„ Sibiu. Pentru aceste trei spectacole nu mai sunt bilete. În lunile martie și aprilie, Teatrul de Balet Sibiu va prezenta publicului din Sibiu un număr de șase spectacole și o premieră de dans contemporan, programată pentru finalul lunii aprilie.

 

Felicia Filip

Felicia Filip – foto credit: www.cult-ura.ro

Baletul sibian, pe scenă la Târgu Jiu, alături de Felicia Filip, într-un spectacol omagial Constantin Brâncuși

Teatrul de Balet Sibiu a prezentat duminică, 19 februarie 2017, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu Jiu, o gală de balet în cadrul spectacolului „Brâncuși – Zbor și dor”, spectacol care a celebrat 141 de ani de la nașterea sculptorului român Constantin Brâncuși. Pe scena Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu Jiu au evoluat, alături de Teatrul de Balet Sibiu, soprana Felicia Filip, actorul Mircea Diaconu și Ansamblul artistic profesionist „Doina Gorjului”. La eveniment au participat mai bine de 200 de spectatori, sala de spectacole fiind neîncăpătoare. Pentru toți cei care nu au reușit să ocupe un loc în sală, în fața teatrului a fost montat un ecran de proiecție, unde a fost transmis live întreg spectacolul. Dansatorii TBS – Rio Sato, Kenichi Murata, Aina Sanxo, Jonathan Milton, Ayaka Nagai, Charlotte Lanning, Gabriella Delgado, Joshua Legge, Ellena Nou, Florette Jager, Samuel Rosek, Răzvan Iacob și Kirill Ermolenko au prezentat publicului din Târgu Jiu momente atât din repertoriul clasic internațional („Don Quijote”, „Baiadera”, „Lacul Lebedelor”, „Paquita” etc.), cât și momente de dans contemporan. Mai multe fotografii din cadrul spectacolului de la Târgu Jiu, precum și o cronică a evenimentului, aici.

 

Bilete online, direct de pe pagina de facebook a TBS, fără niciun cost suplimentar

Biletele pentru toate spectacolele Teatrului de Balet Sibiu pot fi cumpărate online, de pe siteurile bilet.ro și kompostor.ro sau direct de pe pagina de facebook a Teatrului de Balet Sibiu – secțiunea bilete. În Sibiu, biletele pot fi cumpărate din punctul de vânzare situat în Piața Mare, Primăria Municipiului Sibiu, intrarea F sau în seara spectacolelor, în limita locurilor rămase disponibile. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere.