Data premierei: 11 mai 2011, în cadrul unui spectacol coupé cu Les Sylphides
Muzica: Béla Bartók
Coregrafia: Oleg Danovski
Punerea în scenă: Oleg Danovski jr.
Decoruri: Alin Gavrilă
Costume: Rodica Kabdebo
Asistent coregrafie: Stela Cocârlea
Despre:
Una dintre lucrările emblematice ale „patriarhului baletului românesc”, cum este considerat Oleg Danovski, MANDARINUL MIRACULOS continuă să încânte iubitorii de balet la mai bine de o jumătate de secol de când a fost creat. Între timp a fost montat la mai multe teatre de Operă din ţară şi a primit premiul „Bartók” pentru cea mai bună versiune coregrafică a partiturii la Festivalul „Bartók” de la Budapesta în 1981.
Un libret care îmbină aventura, senzualitatea şi exotismul şi care necesită interpreţi de mare forţă actoricească, nu doar buni balerini. O poveste despre pasiunea oarbă, care odată stârnită nu mai poate fi stăvilită. O muzică plină de dramatism şi o scenografie sugestivă alcătuiesc cadrul desfăşurării partiturilor coregrafice puse în scenă de către Oleg Danovski jr.
Libret:
Într-o cameră dintr-un cartier rău famat, trei Vagabonzi scotocesc după bani. Nemaigăsind, o silesc pe Fată să se prostitueze, atragând clienţi prin dansul ei lasciv. Prima „victimă” este un Bătrân, doritor să ofere dragoste în loc de plată. Cum acesta devine insistent, Vagabonzii se debarasează de el rapid, după ce-l „scutură” de portofel. Apoi, Fata ademeneşte un Student sărac. Întrucât dansul lor devine tot mai fierbinte, dar neprofitabil pentru ei, Vagabonzii nu întârzie să-l arunce în stradă.
A treia oară, cel sedus este un personaj asiatic straniu, un mandarin! Complet vrăjit de farmecele Fetei, acesta încearcă să o îmbrăţişeze. Speriată de aspectul său, tânăra se eschivează, dar Mandarinul e orbit de pasiune. Vagabonzii se năpustesc asupra lui, îl jefuiesc şi îl sufocă, îl înjunghie şi îl spânzură, dar ciudatul personaj o fixează hipnotic, părând de neoprit. Într-un târziu, Fata le cere celor trei să-i lase singuri, apoi se abandonează pasiunii acestuia. Odată împlinită dorinţa sa pătimaşă, Mandarinul îşi poate da ultima suflare….
Casa de Cultura a Municipiului Sibiu este o institutie publica subordonata Consiliului Local Sibiu si Primariei Minicipiului Sibiu
